Un cal a murit asfixiat într-un grajd cuprins de flăcări din Șcheia


Intră acum și în grupul de

Neglijența unui fumător a dus la incendierea unui adăpost de animale, în care se afla un cal, ce a murit asfixiat. La ora 01: 37, prin serviciul 112 a fost anunțat incendiu, astfel că spre gospodăria Violetei M., din comuna Șcheia, str. Aeroportului au pornit două autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Suceava pentru localizarea și stingerea incendiului.

Când mașinile au ajuns la fața locului ardea adăpostul de animale, existând pericolul de propagare la casa de locuit. Incendiul a fost lichidat la ora 02.05, însă a ars adăpostul de animale pe o suprafață de cca. 6 mp iar calul aflat în interior a murit în urma intoxicației cu monoxid de carbon. Pagubele au fost estimate la cca. 300 lei.

Din primele cercetări a reieșit că focul a izbucnit din cauza neglijenței unui fumător ce a fumat în locuri nepermise.
Pompierii au salvat gospodăria, în valoare de cca. 3.000 lei.
 


Intră acum și în grupul de