Intră acum și în grupul de
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din comuna suceveană Bogdănești a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Suceava în stare gravă cu mandibula sfărâmată și vena jugulară secționată.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat că pacientul a fost transportat inițial la Spitalul Municipal Fălticeni unde medicul i-a acordat îngrijiri medicale pentru stoparea hemoragiei în condițiile in care bărbatul avea mandibula sfărâmată si vena jugulară secționată.
El a menționat că pacientul a fost transferat apoi la SJU Suceava unde a suferit o intervenție chirurgicală efectuată de medicul Teodor Lucian Grecu.
În prezent, bărbatul este internat în Compartimentul BMF
Mihai Ardeleanu a subliniat că intervențiile celor doi medici de la Fălticeni și Suceava au fost salvatoare pentru pacient.
Inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel, a declarat pentru News Bucovina că din ceea e înțeles bărbatul a fost atacat în timp ce se întorcea acasă și era în afara pădurii între două fonduri cinegetice Râșca și Bogdănești.
El a spus că în astfel de cazuri se face solicitare către Ministerul Mediului pentru aprobarea recoltării ursului agresiv, urmând ca gestionarul fondului de vânătoare să recolteze exemplarul.
(L.B.)