Aproape 2000 de suceveni au fost diagnosticați săptămâna trecută cu viroză respiratorie sau pneumonie, peste 100 dintre aceștia necesitând internarea în spital


Intră acum și în grupul de

Aproape 2000 de cazuri de viroză respiratorie  şi de pneumonie s-au înregistrat în judeţul Suceava în cursul săptămânii trecute, iar peste 100 de persoane  care au fost diagnosticate cu aceste afecţiuni au necesitat internarea în spital pentru tratament de specialitate.

Potrivit directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Liliana Grădinariu, în săptămâna 12-18 noiembrie 2018, în judeţul Suceava au fost raportate 1634 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, cu 64 de internări, precum şi 339 de cazuri de pneumonie, cu 40 de internări, nefiind înregistrat nici un caz de gripă.

Grădinariu a precizat că în acelaşi interval s-au vaccinat împotriva gripei sezoniere 3109 persoane din judeţul Suceava.

Reamintim că Ministerul Sănătăţii a repartizat pentru sezonul rece 2018-2019 judeţului Suceava 2520 de doze de vaccin antigripal într-o primă tranşă, dozele fiind distribuite cu prioritate către: Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, secțiilor cu risc crescut din cadrul spitalelor (UPU, CPU, ATI, Maternitate, Boli Infecțioase) și medicilor de familie pentru vaccinarea cazurilor deosebite care se încadrează în grupele de risc (persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni-64 ani aflate în evidența medicilor de familie cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienței uman; gravide; persoane, adulți, copii, rezidente în instituții de ocrotire socială precum și persoane care acorda asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt; toate persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani).

O a doua tranşă, însumând  2400 doze, a ajuns la DSP Suceava în prima decadă a lunii octombrie, iar cea de a treia tranşă cu 14 500 de doze de vaccin antigripal a fost repartizată instituţiei sucevene în data de 17 octombrie 2018.

(L.B)


Intră acum și în grupul de