Relu Fenechiu și-a încheiat interimatul la conducerea PNL Suceava

Perioada de interimat a deputatului de Iași Relu Fenechiu la conducerea organizației sucevene a PNL s-a încheiat, a declarat vineri, senatorul liberal, Tiberiu Prodan. El a arătat într-o conferință de presă că, potrivit Statutului, perioada de interimat este de șase luni, iar Relu Fenechiu a fost numit președinte interimar al organizației în data de 9 iulie.

„Nu e cazul să mai vină să ne dea sfaturi”, a afirmat Prodan, care a precizat că în mandatul de președinte interimar al organizației PNL Suceava, Relu Fenechiu a participat la patru ședințe ale Biroului Permanent Județean și că nu s-a simțit o revigorare a activității filialei. „Nu merge treaba bine în organizație”, a spus senatorul liberal, care a menționat că va solicita Delegației Permanente a partidului să numească un alt președinte interimar până la organizarea alegerilor interne.

Deputatul Relu Fenechiu a fost numit președinte interimar al organizației județene PNL Suceava după ce, în luna iulie, mandatul fostei conduceri interimare a organizației a încetat.

Organizația PNL Suceava a rămas fără președinte în februarie 2008 după ce liderul ales, primarul Sucevei, Ion Lungu, a decis să se înscrie în PD-L.