„Greii” PNL se bat pentru Fenechiu


Intră acum și în grupul de

   Proaspătul deputat PNL de Suceava, George Coroamă l-a „taxat” pe colegul său de Parlament și de partid, senatorul sucevean Tiberiu Prodan pentru criticile pe care acesta le-a adresat actualei conduceri interimare a organizației județene a partidului. După ce Prodan a cerut organizarea de alegeri și a spus despre actualul șef interimar al organizației, deputatul de Iași Relu Fenechiu, că acesta nu a contribuit cu nimic la dezvoltarea organizației, Coroamă a venit și a explicat că Fenechiu „a reușit democratizarea luării deciziilor”.

„Acestea nu mai sunt luate de o singură persoană, de președinte. Ca și candidat am simțit deasemenea sprijinul unui om cu o experință politică net superioară oricărui liberal sucevean”, a spus Coroamă despre modul cum a condus organizația deputatul de Iași. Parlamentarul sucevean a mai spus într-un comunicat de presă remis redacțiilor din Suceava că „Prodan a greșit când și-a exprimat antipatiile și părerile personale într-o conferință de presă a partidului.

Locul de enunțare și dezbatere a părerilor personale este ÎN INTERIORUL organizației. Punctele de vedere ale filialei pot fi exprimate de președinte și de purtătorul de cuvânt și niciodată în disonanță cu deciziile luate de Biroul Parmanent Județean”. De altfel Coroamă a ținut să-i amintească lui Prodan că în condițiile în care va face ca fiecare membru al partidului să înțeleagă că „o minimă disciplină și coerență sunt absolut necesare în viața de organizație, PNL Suceava va putea să iasă din marja unui 15 %”. Este pentru prima dată când deputatul sucevean iese la rampă cu declarații politice, fiind mai mult decât evident faptul că se situzează în opoziție cu senatorul Prodan, care a fost președinte al organizației o serie de mandate interimare consecutive, cu rezultate „subțire” la alegerile locale și generale.


Intră acum și în grupul de