Sucevenii vor plăti 0,2 lei – ecotaxa pentru fiecare sacoșă din plastic

În timpul controalelor pe care le vor efectua, comisarii de mediu suceveni vor distribui zilele acestea agenților economici mici mai multe afișe ce trebuie amplasate în locuri vizibile consumatorilor privind ecotaxa ce se aplică pentru sacoșele din plastic. „De la 1 ianuarie se aplică ecotaxa pentru producătorul, importatorul sau persoana care aduce din spațiul comunitar pungile tip sacoșă-banană, cu mâner aplicat, sau maieu, din materiale care nu sunt biodegradabile.

Prin această măsură se urmărește reducerea deșeurilor ce ajung în mediu, din aceste ambalaje de tip ușor.  Dacă pentru pet-uri, ambalaje din plastic pentru lichide există un sistem de colectare și revalorificare viabil, pentru pungi este dificilă colectarea datorită greutății foarte mici și a fragilității”,  a precizat comisarul-șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, cu specificația că prin această taxă se urmărește și reducerea cantităților de pungi din plastic și înlocuirea lor cu altele biodegradabile.

Valoarea taxei este de 0,2 lei/buc., iar nerespectarea ordonanței se amendează de la 2.000 lei la 2.500 lei. Sumele provenite din ecotaxă se declară și se plătesc lunar de către persoanele fizice și juridice până la data de 25 ale lunii următoare desfășurării activității. Garda Națională de Mediu a solicitat comisariatelor județene ca până pe data de 25 februarie să efectueze controale cu caracter preventiv și să distribuie un număr de 100 de afișe privind ecotaxa.

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului,  în județ activează 17.000 de societăți comerciale care au în statut activități comerciale ce presupun utilizarea ambalajelor din plastic și 10.350 de AF-uri și PF-uri  din care 9.000 cu activitate de comerț.