Șofer de maxi-taxi, cercetat penal pentru părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției


Intră acum și în grupul de

Un șofer de maxi-taxi s-a ales cu dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției” după ce microbuzul pe care îl conducea a fost implicat într-o tamponare, în urma căreia unul dintre pasageri s-a ales cu câteva leziuni. Conform biroului de presă al IPJ Suceava, marți seară, în jurul orelor 18.30, polițiștii suceveni au fost sesizați despre faptul că la Spitalul Județean Suceava s-a prezentat o persoană de sex feminin care a declarat că a fost victima unui accident de circulație.

Din cercetările întreprinse s-a stabilit că în 12.01.2009 în jurul orelor 08.20, numita P. ANA de 25 ani din comuna Grănicești, se afla ca pasageră într-un microbuz maxi-taxi marca „VW”, condus de către U. OVIDIU de 39 ani din municipiul Suceava. Când a ajuns pe strada Mărășești, microbuzul a fost implicat într-o tamponare, moment în care pasagera a căzut și a suferit leziuni.

Conducătorul auto a ridicat-o de jos, i-a notat numărul de telefon mobil, după care victima a coborât la a doua stație. Întrucât la scurt timp starea sa de sănătate s-a modificat, a rămas în oraș la o cunoștință, iar în 13.01.2009 s-a prezentat la spital, unde s-a stabilit diagnosticul „T.c.c. minor”, pentru care necesită 2-3 zile îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.

Conducătorului auto U. OVIDIU i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, urmând să se dispună procedural.
 


Intră acum și în grupul de