Fotbal : Pițurcă: „Bine că a plecat Rădoi!“


Intră acum și în grupul de

Selecționerul Victor Pițurcă susține că plecarea lui Rădoi de la Steaua e benefică, fiindcă acesta își depășea atribuțiile, profitând de relația cu Gigi.
Mirel Rădoi a semnat cu arabii, în timp ce se afla în jacuzzi, un contract pe trei ani cu echipa Al-Hilal, din Arabia Saudită! Oficialii din Ghencea susțin că vor câștiga șase milioane de euro, iar fostul căpitan al „roș-albaștrilor“ va juca trei ani la gruparea antrenată de Cosmin Olăroiu. Vizibil emoționat, Rădoi a explicat că se desparte cu regret de echipa la care a jucat timp de nouă ani.

„O să îmi fie dor de Steaua. Plec cu inima împăcată, dar, sincer, aș mai fi vrut să cuceresc un campionat. În viață nu poți să le ai pe toate, bani, performanță și să stai acasă. Am jucat opt ani de plăcere, dar a venit momentul să mă gândesc și la viitor. Nu puteam să aștept la infinit o ofertă din Europa și să risipesc acești 4-5 ani cât mai pot juca. Băieților le urez să câștige titlul“, a declarat  Mirel Rădoi.
Foștii coechipieri de la Steaua și-au luat adio de la Rădoi și i-au făcut cadou un tricou cu autografele lor și pe care era inscripționat mesajul „Mulțumim căpitane“. Gigi Becali, care în timpul conferinței de presă a finului său a plâns, a anunțat că „Mirel Rădoi va fi viitorul antrenor al Stelei“.

Selecționerul Victor Pițurcă susține că plecarea lui Rădoi este un lucru benefic pentru „roș-albaștri“. Piți a judecat ieri cu ochi lucid și pertinent situația de la Steaua, concluzionând că fotbaliștii „roș-albaștri“ se vor simți mai puțin timorați în vestiar după plecarea finului lui Gigi Becali. „Lăcătuș să se bucure, pentru că Rădoi avea un anumit statut și nu știu dacă era unul bun pentru echipă… Eu nu agreez jucătorii care sunt rude cu patronii“, a analizat situația Pițurcă.

Selecționerul susține că-l va convoca în continuare la echipa națională pe Rădoi, chiar dacă „pleacă într-un campionat de amatori“. Pițurcă are și el îndoieli vizavi de cifrele tranzacției: „Nu știu dacă suma de șase milioane de euro anunțată e cea adevărată“. Ilie Balaci, un expert în fotbalul arab, a întărit suspiciunile cu o ironie bine țintită: „Dacă primea șase milioane de euro, Gigi îl ducea în spate pe Rădoi până acolo!“.

În stilul său caracteristic, Gigi Becali a avut ieri o nouă imixtiune în viața echipei, anunțând cine trebuie să fie noul căpitan și lider al vestiarului. Patronul „roș-albaștrilor“ nu este de acord ca Sorin Ghionea să preia acest rol, deoarece „se enervează ușor și nu este foarte înțelept. Nu este nici blând ca porumbelul, nici șiret ca șarpele“.
Deși peste tot în lume jucătorii își aleg căpitanul, Gigi a ordonat: Goian trebuie să poarte banderola de căpitan, pentru că „este un băiat bun, cu suflet mare“.


Intră acum și în grupul de