Primarul Mihăiță Negură, la inaugurarea Compartimentului Primiri Urgențe Câmpulung Moldovenesc: Vom continua proiectul de modernizare și reabilitare a spitalului

Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a declarat, luni, la inaugurarea Compartimentului Primiri Urgențe a Spitalului Municipal că lucrările de modernizare și reabilitare vor fi continuate atât la Spitalul Municipal cât și la Spitalul de Psihiatrie.

„Este un eveniment deosebit de important al comunității noastre”, a spus primarul care a menționat că se aștepta ca acest compartiment să fie modernizat.

El a spus că au mai fost proiecte, dar că acum, sub coordonarea managerului Cătălin Săndulescu și a corpului medical din spital a sosit ziua să fie sfințit Compartimentul Primiri Urgențe.

Negură a spus că Primăria și Consiliul Local vor fi alături de conducerea Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, dar și alături de Spitalul de Psihiatrie, ambele având manageri tineri.

„Sunt sigur că proiectele nu se opresc aici. Atât la Spitalul Municipal cât și la Spitalul de Psihiatrie”, a spus primarul.

El a menționat că din discuțiile avute cu cei doi manageri mai sunt proiecte importante care sunt așteptate și de cele circa 50.000 de persoane arondate celor două spitale.

Primarul a subliniat că autoritatea locală va asigura finanțarea acestor proiecte.

El a precizat că la Spitalul Municipal va fi continuat proiectul de modernizare și reabilitare, urmând ca investiția să fie făcută prin Compania Națională de Investiții.

Primarul a explicat că s-a încercat atragerea de fonduri europene și că a fost depus un proiect de eficientizare termică, dar că ar fi trebuit să se lucreze și la strucura de rezistență ceea ce afecta activitatea din spital.

„Nu ne lăsăm învinși. Acest spital municipal trebuie adus la standarde europene. Vom continua și cu celelalte secții”, a spus Mihăiță Negură.

El a precizat că subiectul de actualitate este pârtia de schi din Masivul Rărău și că multă lume spunea că nu se va face pârtia, dar iată că s-a făcut și a menționat că acest centru de primiri urgențe inaugurat acum este unul la care și schiorii pot să vină.

„Managerul a demonstrat și va demonstra mult mai multe”, a conchis Mihăiță Negură.(T.B.)

Inaugurare CPU Campulung

Gepostet von NewsBucovina.ro am Montag, 10. Dezember 2018

loading...