Prefectura Suceava: Au fost aprobate măsurile privind siguranța alimentară, ordine publică și siguranța populației, din perioada sărbătorilor de iarnă

Colegiul Prefectural al județului Suceava, întrunit joi adoptat o hotărâre privind măsurile în domeniul siguranței alimentare, ordinii publice și siguranței populației în perioada sărbătorilor de iarnă, anunță Prefectura Suceava.

 

Potrivit acestei hotărâri, în perioada 23 decembrie 2018-6 ianuarie 2019, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Suceava, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava și Inspectoratul de Jandarmi Suceava vor informa Instituția Prefectului cu privire la “deficiențele constatate pe linia verificărilor efectuate în domeniul siguranței alimentare, ordinii publice și siguranței populației, precum și măsurile luate pentru remedierea acestora”.

Sursa citată precizează că tot  joi a avut loc ședința Comitetului Local de Combatere a Bolilor Suceava, în cadrul căreia au fost discutate și adoptate   măsuri  privind  supravegherea, prevenirea și controlul pestei rumegătoarelor mici, precum și cele  de supraveghere, prevenire și control a influenței aviare și  bolii Newcastle (pseudopesta aviară).(N.B.)

loading...