O femeie a rămas blocată într-o mașină aflată în pericol de prăbușire de pe un pod în albia unui pârâu din Plopeni. Pompierii suceveni au reușit să o salveze FOTO/VIDEO

O femeie a fost salvată, vineri, de pompierii militari suceveni. Aceasta a rămas blocată într-o mașină care a rămas suspendată pe un pod.

ISU Suceava arată că un autoturism în care se aflau două femei a rămas suspendat, vineri, pe un pod din localitatea suceveană Plopeni, una dintre femei reușind să iasă din autovehiculul care era în pericol de  prăbușire în albia unui pârâu.

Astfel, autoturismul a lovit o balustradă a unui pod și a rămas suspendat, pe un drum secundar din localitatea Plopeni.

În interior se aflau două femei, iar una dintre acestea a rămas blocată în interior, în imposibilitate de a ieși.

În acest caz au intervenit pompierii militari suceveni, care au asigurat mașina, după care au extras persoana blocată, iar ulterior, autoturismul a fost repus pe carosabil.

Cele două persoane implicate, după ce au fost evaluate de către personalul medical, au refuzat transportul la spital, a precizat sursa citată(N.B.)

Foto/video ISU Suceava

loading...