Iordache susține că suma alocată modernizării Bazarului nu se justifică

Consilierul municipal sucevean PSD,  Virginel Iordache, a apreciat, luni, într-o conferință de presă că modul în care s-au gestionat lucrurile în Bazarul din Suceava „nu e în regulă”, făcând referire la cheltuirea nejustificată a celor trei milioane de euro necesare pentru modernizarea Bazarului, în condițiile în care nu au fost montate dispozitive de stingere a incendiilor.„S-au alocat trei milioane de euro, iar banii aceștia nu se justifică pentru lucrările făcute”, a spus Iordache, care a arătat că nu este posibil să se modernizeze un centru comercial fără să fie instalate detectoare de fum și montate dispozitive de stingere.

El a mai declarat că acțiunea pompierilor suceveni care au intervenit la stingerea incendiului izbucnit săptâmâna trecută în bazar a fost îngreunată de faptul că în zonă sensurile de mers pe respectiva stradă sunt separate prin borduri. Iordache a subliniat că și inițiativa primarului Ion Lungu, care a promis ca proprietarii de chioșcuri din bazar păgubiți în urma incendiului vor primi câte 5000 de lei, nu are bază legală. „Juriștii noștri analizează legalitatea ajutorului, iar baza legală nu prea există”, a afirmat Iordache, care a adăugat că se caută modalități legale de acordate a acestui sprijin financiar.

Totodată, consilierul local sucevean și-a exprimat speranța că și ISU „Bucovina” Suceava va da publicității raportul privind cauzele care au determinat producerea incendiului în acest centru comercial. Iordache a mai spus că este oportună convocarea unei ședințe extraordinare a CL Suceava în care să se discute raportul organelor abilitate privind cauzele care au determinat incendiul și care să discute și modalitatea de a acorda sprijin financiar proprietarilor de chioșcuri distruse în incendiu.