Incendiu la o casă din Fântâna Mare

Pagube de 100 milioane de lei vechi au fost înregistrate în urma unui incendiu izbucnit vineri dimineaţă la o locuinţă din Fântâna Mare. Practic familia lui Petru P., a rămas, la mijlocul iernii fără acoperiş deasupra capului. După anunţarea existenţei incendiului, la ora 04:50 Detaşamentul de Pompieri Fălticeni a intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea incendiului.

Pompierii odată ajunşi la faţa locului, au constatat că ardea acoperişul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi o anexă.
Focul a fost stins la ora 07.07, dar au ars acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de 100 mp, cca. 500 kg porumb şi cca. 1 mc cherestea. Pagubele au fost estimate de proprietar la 10.000 lei.

În urma cercetărilor de la faţa locului a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza scânteilor provenite din coşul de evacuare a fumului deteriorat. Pompierii au salvat casa de locuit şi anexa, în valoare de cca. 25.000 lei.