Programarea pentru proba practică pentru permisul de conducere a scăzut în municipiul Suceava la două luni și jumătate, dar a ajuns la cinci luni la Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat, joi, într-o conferință de presă că pentru examenele pentru obținerea permisului de conducere sunt termene diferite în funcție de tipul de examinare, dar și de locația în care se desfășoară proba.

Potrivit prefectului, în ceea ce privește implementarea dosarului de examinare pentru proba teoretică în vederea obținerii permisului de conducere aceasta este de o zi, iar în ceea ce privește programarea pentru examinarea la proba teoretică aceasta se face în aceeași zi în care se susține proba.

Mirela Adomnicăi a spus însă că în ceea ce privește proba practică, aceasta se desfășoară în patru locații, municipiul Suceava și municipiile Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc.

Ea a spus că proba se desfășoară, ca regulă, în municipiul Suceava, pentru orice candidat indiferent de domiciliu, iar în celelalte municipii cu titlu de excepție.

Potrivit prefectului, perioada de programare pentru municipiul Suceava este de două luni și jumătate, fiind în scădere față de anul trecut când era de peste trei luni, dar este acum de cinci luni pentru celelalte locații de examinare.

Mirela Adomnicăi a mai spus că perioada de programare pentru preschimbare permise de conducere obținute în România sau străinătate este de 20 de zile și 5 zile pentru obținerea autorizației provizorii de circulație.

În luna ianuarie au fost emise   3.188 permise de conducere.

De menționat este că la data de 13 februarie 2019 numărul total al posesorilor de permise de conducere în județul Suceava era de 242.642 de persoane.(T.B.)


Intră acum și în grupul de