Drumurile județene sucevene intră în reparații. Flutur: După această iarnă avem, din păcate, drumuri care au carosabilul foarte puternic afectat. Foarte repede începem reparațiile

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, marți, că urmează ca drumurile județene din județ să intre în reparații după ce au fost afectate puternic în această iarnă.

„Am trimis mai multe echipe în teren pentru a evalua starea drumurilor după această iarnă”, a declarat Flutur.

El a menționat că, în urma evaluărilor s-a constatat că, din păcate sunt drumuri care au carosabilul foarte puternic afectat.

„Am făcut o ședință cu firmele de construcții care lucrează cu Direcția de Drumuri județene pe un contract multianual și, în perioada următoare, foarte repede, când temperatura ne permite, se va intra cu reparații”, a spus Flutur.

El a menționat că sunt câteva drumuri care necesită reparații urgente.

Astfel, unul dintre acestea este Dărmănșeti-Costâna, unde o porțiune de drum arată foarte rău, dar și drumul care leagă Suceava de Ipotești-Bosanci-Udești-Liteni-Dolhasca ce are un grad avansat de uzură. Președintele Flutur a spus că CJ Suceava așteptăm de la Iași „undă verde” pentru demararea licitațiilor pentru modernizarea acestui drum județean pentru că este un proiect cu finanțare europeană care este gestionat de CJ Iași.

Flutur a spus că mai sunt și alte urgențe în județ cum ar fi drumul care leagă Frasin de Stuplicani-Ostra-Holda-Broșteni unde se va scoate la licitație lucrarea de modernizare, dar până atunci urmează să fie reparat.(T.B.)

loading...