Portbagaj burduşit cu ţigări de contrabandă

În urma măsurilor întreprinse de poliţişti, autoturismul condus de M. DANIEL, în vârstă de 18 ani, din municipiul Suceava, în care se aflau ţigări de contrabandă, a fost oprit în trafic pe DN 2 în localitatea Bălcăuţi. Potrivit IPJ Suceava, în urma controlului efectuat, în portbagaj au fost găsite 1.712 pachete ţigări cu timbru ucrainean în valoare de aproximativ 8.650 lei, pentru care conducătorul auto nu a prezentat documente de provenienţă şi a declarat că le-a cumpărat dintr-o parcare amplasată în Siret de la cetăţeni ucraineni şi români, intenţionând să le comercializeze pe raza localităţii de domiciliu.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar M. DANIEL a fost sancţionat contravenţional conform Legii 12/90, modificată, cu 500 lei.