Centura Sucevei are un nou termen de finalizare: 17 septembrie 2019




Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a vizitat vineri șantierul șoselei de centură a municipiului Suceava unde a discutat cu constructorii investiției care l-au asigurat că vor finaliza lucrările în toamna acestui an.

Ministrul Răzvan Cuc a spus că are încredere în antreprenor, mai ales că acesta lucrează și la DN 18.

„În speranța că va fi și o ritmicitate a plăților noi avem dotările tehnice și capacitatea tehnică să finalizăm lucrările în toamna acestui an”, a spus unul dintre reprezentanții constructorului.

Întrebat care este termenul prevăzut pentru finalizarea lucrărilor acesta a răspuns că data de 17 septembrie.

După ce i s-a spus că termenul de execuție al lucrărilor este de nouă luni de la data emiterii ordinului de începere, repespectiv luna iunie 2019, acesta a explicat că în contract este prevăzută și perioada de timp friguros în care nu s-a putut lucra.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a anunțat, în luna octombrie 2018 că lucrările la Centura Sucevei au început efectiv de marți, 9 octombrie a.c., prin decopertarea stratului suport și aprovizionarea cu material pietros în vederea așternerii.

Potrivit sursei citate, DRDP Iași a semnat ordinul de execuție a lucrărilor pentru începutul lunii octombrie, până la această dată fiind executate foraje și alte lucrări de amenajare a șantierului.

„Ordinul de execuție a lucrărilor la varianta ocolitoare a Sucevei are ca bază acordul-cadru încheiat pe 24 august cu asocierea de firme câștigătoare a licitației, compusă din Autotehnorom SRL (lider), SC Operational Autoleasing SRL, SC OPR Asfalt SRL, Obras Publicas Y Regadios SA, SC Florconstruct SRL și SC Calcarul SRL”, a precizat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

Contractul are o valoare de 61,2 milioane lei, fără TVA, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor fiind de 9 luni. (T.B.)

loading...