Un proxenet şi trei prostituate, la un hotel din Suceava

Poliţiştii suceveni au pus mâna pe un „peşte” şi trei prostituate la un hotel sucevean. Potrivit, IPJ Suceava marţi, în jurul orei 20.30, în baza activităţilor specifice, a fost identificat Z. NECULAI, în vârstă de 41 ani, din municipiul Suceava, care le-a adus pe H. RALUCA, în vârstă de 23 ani localnică, R. DIANA, în vârstă de 19 ani, din oraşul Liteni şi E. RAMONA, în vârstă de 18 ani, din comuna Uivar, judeţul Timiş într-un hotel din municipiul Suceava pentru a întreţine relaţii sexuale cu trei tineri. Asupra acestuia s-a găsit suma de 800 lei, bani proveniţi de la cei trei tineri din hotel cu care tinerele urmau să întreţină relaţii sexuale. Poliţiştii efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „proxenetism” şi „prostituţie”, urmând ca la finalizare să se dispună măsurile legale ce se impun.