Studenții și specialiștii IT invitați la o nouă ediție Open Doors ASSIST


Intră acum și în grupul de

ASSIST Software își deschide porțile și în acest an, invitând toți studenții și pasionații de IT la cel mai mare eveniment tehnologic al primăverii, Open Doors ASSIST, miercuri, 20 martie, de la ora 10:00, în Corpul E al Universității Ștefan cel Mare din Suceava. 

Aflat la cea de-a XI-a ediție, evenimentul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor și Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, adresându-se atât studenților, cât și specialiștilor care doresc să descopere ultimele tendințe din domeniul tehnologiei.

Programul evenimentului

Open Doors ASSIST este un eveniment complex, menit să răspundă curiozităților studenților și totodată să le ofere o imagine de anasamblu asupra unei posibile cariere în domeniul IT prin stagiile de practică oferite. Tema evenimentului din acest an este una de actualitate și intens dezbătută la nivel mondial: „Artificial Intelligence – from code to innovation” și va fi abordată în prezentările susținute de reprezentanții ASSIST.

Miercuri, în intervalul orar 10:00 – 14:00, vor avea loc mai multe acțiuni în paralel. Pe de-o parte, în holul din fața rectoratului din Corpul E, va fi amenajată o zonă cu standuri de prezentare, unde studenții vor avea posibilitatea să experimenteze lumea realității virtuale cu ajutorul unor aplicații special concepute de către specialiștii de la ASSIST, să afle detalii despre proiectele dezvoltate în companie și despre cultura organizațională, și pe de altă parte, începând cu ora 11:00, să participe la prezentările tehnice care abordează subiecte de actualitate din industria tehnologică și care vor fi livrate exclusiv de către specialiștii companiei sucevene.

Evenimentul din acest an vine cu un format nou, care oferă participanților șansa de a participa gratuit la o varietate de prezentări tehnice pe teme precum: Artificial Intelligence, Machine learning, Blockchain, Augmented Reality, Virtual Reality, Gaming etc.Astfel, dacă la celelalte ediții toate prezentările aveau loc într-o singură sală, anul acesta vizitatorii vor avea posibilitatea să aleagă dintr-un număr mai mare de prezentări, care se vor desfășura concomitent în trei săli diferite din corpul E al universității.

În plus, o altă noutate o reprezintă faptul că una dintre săli va fi dedicată dialogului direct dintre reprezentanții universității și cei ai companiei ASSIST Software, cu privire la proiectele de cercetare și dezvoltare derulate de ASSIST, dar și la oportunitățile de colaborare dintre cele doua entități, în cadrul proiectelor private și europene.

Înscrieri gratuite și Tombolă pentru participanți!

ASSIST Softwarea pregătit și în acest an o tombolă specială pentru participanții la eveniment, premiul cel mare constând într-un dispozitiv de ultimă generație Amazon Echo Show (2nd Gen). Rezervă-ți un loc pe https://assist-software.net/opendoors, asigură-te că îți confirmi prezența la biroul de check-in în ziua evenimentului și intri automat în cursa pentru marele premiu.

Înscrierile sunt deschise până în ziua evenimentului. Norocosul câștigător va fi extras pe 20 martie, în cadrul evenimentului Open Doors ASSIST 2019, iar pentru a fi validat este necesar să fie prezent în sală la momentul extragerii de la ora 14:00, din Aula. 

Stagii de practică și oportunități de angajare pentru studenții USV

Pe parcursul evenimentului, studenții vor avea ocazia de a aplica pentru un internship în cadrul companiei ASSIST Software, prin completarea formularelor speciale care se vor regăsi la standuri și la reprezentanții companiei. Totodată, persoanele cu experiență vor avea posibilitatea de a aplica pentru unul dintre job-urile disponibile.

ASSIST Software este una din principalele firme de pe piața suceveană care investește constant în viitorul profesional al studenților, încă din timpul facultății oferind numeroase stagii de practică pe perioada cărora studenții au șansa de a aplica în proiecte reale cunoștințele dobândite la cursuri.


Intră acum și în grupul de