Parcarea din zona Palatului Administrativ din Suceava se desființează, iar zona devine pietonal. Taxarea în parcările subterane va fi diminuată la un leu/oră, iar riveranii vor beneficia de abonamente

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, în conferință de presă, că zona din fața Palatului Administrativ din centrul municipiului va deveni pietonală și că nu se va mai permite accesul autoturismelor și că și parcarea va fi desființată.  

„Primăria Suceava nu va mai deschide zona centrală din fața Palatului Administrativ pentru circulație”, a declarat Ion Lungu.

El a menționat că zona va fi ocazional folosită de autoturisme doar pentru vizitele unor delegații importante la Palatul Administrativ, în acest sens fiind informate conducerile Prefecturii și Consiliului Județean Suceava.

„Zona din fața Palatului Administrativ va rămâne pietonală. Vine vara, lumea să se bucure de zona pietonală”, a spus Lungu.

El a mai declarat că pentru a încuraja folosirea parcărilor subterane, în ședința din 28 martie a Consiliului Local va propune reducere de la 2 lei la 1 leu a costului parcării pentru o oră.

Totodată, pentru riverani vor fi eliberate abonamente valabile între orele 16:00-08:00 în valoare de 100 de lei/ trimestru, de 180 de lei pe semestru și 350 de lei anual.

Primarul a mai declarat că în parcările din zona centrală nu se vor mai putea parca fără taxă mașini alte angajaților instituțiilor, ci doar mașini ale instituțiilor din zonă. Totodată, nu se percepe taxă pentru persoane cu handicap sau pentru cei cu mașini electrice.

El a mai anunțat că poliția locală va aplica amenzi celor care parchează aiurea pentru a-i determina să folosească spațiile de parcare amenajate. (T.B.)

loading...