Gheorghe Flutur se mută de miercuri la etajul I al Palatului Administrativ al Sucevei


Intră acum și în grupul de

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, PD-L-istul Gheorghe Flutur, se va putea muta de miercuri în noul său birou de la etajul 1 al Palatului Administrativ al Sucevei, în biroul care din 1990 a fost al prefectului judeţului. În momentul de faţă, se lucrează zi şi noapte pentru ca noul birou al preşedintelui să arate foarte bine, iar acesta să fie încântat, şi plăcut impresionat, când va reveni de la Bruxelles, unde va participa marţi la Comisia de Bugete a Parlamentului European la dezbaterea privind alocarea unei sume de aproximativ 12 milioane de euro din Fondul de Solidaritate pentru refacerea unor obiective afectate de inundaţiile din iulie 2008. Prefectul judeţului, Sorin Arcadie Popescu, a confirmat luni că discuţiile pe marginea schimbului de etaje s-au încheiat, ajungându-se la un acord cu privire la poziţionarea birourilor celor două instituţii care împart Palatul. Pentru stabilirea birourilor şi a celor care le vor ocupa, au fost constituite două Comisii, iar din datele oferite publicităţii, în cursul zilei de luni, se pare că cei doi vicepreşedinţi ai CJ vor avea birourile la parterul Palatului, iar cei doi subprefecţi vor sta în birourile ocupate actualmente de cei doi vicepreşedinţi ai CJ, la etajul al II-lea.
Singura întrebare care nu are încă un răspuns ferm din partea membrilor celor două comisii este, dacă Gheorghe Flutur va mai face o poartă bucovineană şi la primul etaj al Palatului, aşa cum are acum la intrarea în biroul său. Angajaţilor din cele două instituţii ale judeţului nu le-a fost explicată modalitatea de lucru pentru viitor şi nici motivul acestei schimbări. Flutur a spus în urmă cu o săptămână că doreşte „eficientizarea activităţii din Palatul Administrativ”, motiv pentru care se pare că birourile senatoriale ce ocupă acum partea din faţă a parterului Palatului vor fi mutate undeva în laterala imobilului.
Sorin Popescu a mai adăugat că intrarea în Palatul Administrativ se va face pe uşa din faţă, „24 de ore din 24” şi că prin uşile laterale ale imobilului se va putea accede doar între orele de lucru.


Intră acum și în grupul de