A evitat un autoturism, dar a derapat şi s-a izbit în altul


Intră acum și în grupul de

O pasageră aflată pe bancheta din spate a unui autoturism a fost accidentată după ce maşina în care se afla a fost lovită de o alta. Potrivit IPJ Suceava, duminică, la ora 17:40, pe drumul judeţean DJ 175 în interiorul comunei Mălini, G. IOAN, în vârstă de 29 ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea un autoturism, pentru evitarea coliziunii cu un alt autoturism care circula în faţa sa, a frânat, iar datorită carosabilului acoperit cu gheaţă a derapat şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de H. TRAIAN, în vârstă de 40 ani, din comuna Pătrăuţi.
În urma accidentului a rezultat rănirea Danielei C., în vârstă de 32 ani, din municipiul Suceava, pasageră pe bancheta din spate în autoturismul condus de H. TRAIAN.
Conducătorii auto purtau centuri de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.


Intră acum și în grupul de