Aproape 200 de amenzi date de poliţişti pe drumurile din judeţ la sfârşit de săptămână

Pe parcursul acestui sfârşit de săptămână, poliţiştii Serviciului de Poliţie Rutieră şi ale formaţiunilor de profil din teritoriu au efectuat o serie de acţiuni de control în scopul prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulaţie, în special de depăşirea limitei legale de viteză şi consumul de băuturi alcoolice. Potrivit IPJ Suceava, au fost constatate 7 infracţiuni: câte două de conducere cu o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge, conducere fără permis, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi una de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false şi au fost aplicate 198 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.260 lei.
În cadrul acţiunii au fost reţinute, în vederea suspendării, un număr de 4 permise de conducere, 2 permise pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 1 permis pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 1 permis pentru neprezentare în 24 de ore de la producerea unui accident rutier soldat numai cu pagube materiale.

IPJ Suceava a exemplificat cu F. ADRIAN, în vârstă de 22 ani, din comuna Coşna, ce a fost depistat în timp ce a condus un autoturism pe DN 17, pe raza comunei Dorna Candrenilor, având o îmbibaţie alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate a rezultat că autoturismul în cauză era neînmatriculat, iar numerele de înmatriculare erau false. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.