Lucrările la ruta alternativă din zona comercială a Sucevei încep luni cu noul pod peste râul Suceava

Lucrările la ruta alternativă din zona comercială a municipiului Suceava vor începe luni cu deschiderea lucrărilor la noul pod peste râul Suceava a anunțat, miercuri, primarul Ion Lungu care a menționat că investiția ar uma să fie finalizată în primul semestru al anului viitor.

Primarul a spus că luni, începând cu ora 11:00, vor demara lucrările la noul pod peste râul Suceava.

„Am fost la fața locului, cu topometriști, cu oameni de specialitate. Se face organizarea de șantier în așa fel încât de luni să începem lucrările la pod”, a spus Lungu.

El a spus că firma care va executa lucrările Cornell’s Floor din Botoșani, care este o filială a unei firme din SUA și că speră să aibă capacitatea să realizeze investiția.

Noul pod peste râul Suceava are o lungime de 104,4 metri, lățimea de 8 metri, cu patru metri pe sens și cu trotuare de 1,5 metri de-o parte și de alta a căii de rulare.

„În urma discuțiilor pe care le-am avut cu firma care a câștigat licitația ei speră ca în acest an să îl pună pe poziție astfel încât să se poată termina într-un an și jumătate”, a spus Lungu.

Totodată, în paralel se lucrează la primul tronson al rutei alternativă, de pe strada Traian Vuia și până la pod, cu o lungime de 1,8 kilometri se lucrează la studiul de fezabilitate, iar indicatorii tehnico-economici vor fi supuși aprobării Consiliului Local Suceava astfel încât în acest an început și primul tronson al rutei, iar anul viitor să fie începute lucrările și la al doilea tronson de pe strada Energeticianului până la DN 29.

Întrebat dacă lucrarea ar putea fi finalizată în primul semestru al anului viitor, Ion Lungu a spus că, în principiu, este posibil.

„În principiu da. În primul rând problema este la firmă dacă are forța de muncă calificată. Întreaga finanțare a podului este asigurată prin credit, deci banii sunt”, a spus Lungu.

El crede că lucrările vor avansa repede „dacă este forță de muncă și pricepere”. (T.B.)

loading...