Constructorul care modernizează DN 18 susține că anul acesta se va putea circula în condiții foarte bune pe acest drum. Un tronson va fi finalizat înainte de 31 iulie, iar al doilea la 31 august


Intră acum și în grupul de

Managerul de proiect al DN 18 din cadrul firmei care execută lucrările de modernizare a DN 18, Vasile Strâmbeanu, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că drumul va fi finalizat în vara acestui an.

El a spus că în județul Suceava sunt în reabilitare două tronsoane ale DN 18.

Astfel, pe unul dintre tronsoane, lotul 3, de la limita de județ până la ieșirea din Cârlibaba stadiul fizic de realizare a lucrărilor este de 95 la sută, iar financiar de 80 la sută și că au rămas doar câteva lucrări de excutat înainte de recepționarea lucrării.

Termenul de finalizare este 31 iulie, dar constructorul își propune să îl finalizeze mai repede.

În ceea ce privește celălalt tronson, lotul 4, de la Iacobeni la Cârlibaba, lucrările sunt realizate fizic 65 la sută și se poate circula pe un strat de asfalt de circa 7 kilometri fiind  în desfășurare lucrări de reciclare și la poduri.

„Intenționăm, cât mai repede, să se poată circula pe un strat de asfalt”,a spus Strâmbeanu care a menționat că termenul de finalizare este 31 august.

„Noi credem că anul acesta se va putea circula în condiții foarte bune”, a mai declarat managerul de proiect.

El a recunoscut că au fost două prelungiri are contractului arătând că acestea au fost determinate atât de lipsa asigurării finanțării cât și de condițiile meteorologice. (T.B.)


Intră acum și în grupul de