Intră acum și în grupul de
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că în judeţ este piaţă de desfacere, iar capacitatea de procesare pentru animale este de 54.600 capete de bovine, 55.800 capete de caprine şi ovine şi de 99.860 de capete porcine, dar că nu există materie primă, exemplificând cu situaţia din 2008 când au fost sacrificate doar 8.000 bovine, 1.430 caprine şi ovine şi 21.600 de porcine. „Astfel se explică creşterea foarte mare a preţurilor la animale în viu, preţuri care fac din această activitate una rentabilă”, a explicat Popescu.
În ceea ce priveşte prelucrarea laptelui, prefectul de Suceava a arătat că deşi capacitatea anuală de prelucrare a fabricilor din judeţ este de 1,9 milioane de tone de hectolitri, în 2008 a fost procesată o cantitate de doar 290.000 hectolitri. Popescu a mai menţionat că în aceste condiţii, împreună cu specialişti ai DSV şi Direcţiei Agricole Suceava, va iniţia acţiuni pentru înfiinţarea de noi ferme zootehnice, dar şi un program special de încurajare a agricultorilor din zona de munte a judeţului care să crească vaci pentru carne, dar şi ovine şi caprine.