Un incendiu a făcut scrum o gospodărie din oraşul Liteni

O gospodărie din oraşul sucevean Liteni a fost mistuită de flăcări aproape în totalitate, joi, la primele ore ale dimineţii, pagubele fiind de 1,5 miliarde de lei vechi. Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, imediat spre locul incendiului a plecat Detaşamentul de Pompieri Fălticeni împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Liteni, care au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului izbucnit la gospodăria lui Dumitru – Constantin A., din oraşul Liteni.
Incendiul a fost anunţat la ora 03:19, iar la sosirea gărzii de intervenţie ardeau violent acoperişul casei de locuit (pe astereală din lemn cu învelitoare din tablă) şi anexe, existând pericolul de propagare la adăpostul de animale, două stoguri de fân şi o gospodărie învecinată.

Focul a fost lichidat la ora 06:55, în incendiu arzând acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, anexe gospodăreşti pe o suprafaţă de circa 150 mp, 20 mc lemn de foc, 2 mc cherestea, 2 t cereale, mobilier, materiale textile, aparate electrocasnice şi documente personale. De asemenea, s-au degradat pereţii şi planşeul casei de locuit. Pagubele au fost estimate de proprietar la 150.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit prin efect termic din cauza coşului de evacuare a fumului, neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile.
Pompierii au salvat două animale (un cal şi o vacă), adăpostul de animale, două stoguri de fân şi locuinţa învecinată, în valoare totală de aproximativ 200.000 lei.