Trei firme sucevene vor să construiască Centrul Multifuncțional „Arta” din Ițcani. Ion Lungu vrea ca din iulie să înceapă lucrările

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că la licitația pentru realizarea Centrului Multifuncțional „Arta” din Ițcani au fost depuse trei oferte.

Potrivit primarului, ofertele au fost depuse de firmele Loial Impex în asociere cu Casa Grup, ConBucovina și Buiding House SRL Suceava.

„Sunt trei oferte depuse și sperăm ca din aceste oferte să fie cel puțin una eligibilă să avem semnat contractul până la 30 iunie să putem demara lucrările”, a spus primarul.

Primăria Suceava a realizează prin POR 2014-2020 Centrul Mulltifuncțional „Arta” din Ițcani prin reamenajarea clădirii fostului cinematograf Arta.

Proiectul presupune construcția  a două corpuri de clădire, respectiv actualul corp al cinematografului Arta și o extindere cu parter și etaj.

Primarul a subliniat că municipalitatea este obligată să păstreze obiectul de activitate al cinematografului și că acolo va  fi amenajat un cinematograf.

Valoarea totală a investiției este de 6,4 milioane de lei,iar municipalitatea va contribui cu 2 la sută din valoarea totală a proiectului, respectiv 128.504 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, iar de execuție a investiției este de doi ani.

Potrivit primarului, la parter este o sală polivalentă cu 200 de locuri, centrul pentru activități recreative, centrul de consiliere și informare, iar la etaj centrul de consiliere educațională, grupuri sanitare, etaj tehnic și birouri.

(T.B.)

loading...