Rovineta la control!

Serviciul Poliţiei Rutiere a organizat şi desfăşurat o acţiune de control comun împreună cu reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Suceava, având ca obiectiv principal verificarea achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, precum şi respectarea prevederilor legale în vigoare privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, acţiunea s-a desfăşurat pe drumul naţional DN 2, fiind aplicate peste 20 de amenzi.
Astfel, poliţiştii au dat 23 de sancţiuni contravenţionale, din care 6 pentru lipsă rovinetă, în valoare de 8.460 lei şi au fost reţinute două certificate de înmatriculare tot pentru lipsă rovinetă.