Asociațiile tinerilor din Suceava sunt siderate că ministrul Educației vrea să mute Casa Corpului Didactic în spațiile ce găzduiesc Centrul de Tineret Bucovina: Tinerii din Suceava, în pericol de a pierde singurul spațiu din județ destinat lor

Fundația Județeană pentru Tineret Suceava, membră a Consiliului Tineretului din România – singura structură din România afiliată la Forumul European pentru Tineret (European Youth Forum) și Organizația Mondială pentru Tineret (World Assembly of Youth), alături de Consiliul Județean al Elevilor Suceava și Asociația Studenților din Universitatea Suceava atrag atenția asupra faptului că ministrul educației naționale, Ecaterina Andronescu, în cadrul vizitei pe care a efectuat-o săptămâna trecută în județul nostru, a semnalat intenția de a muta Casa Corpului Didactic (CCD) în spațiile care găzduiesc Centrul de Tineret „Bucovina”.

 O astfel de măsură presupune că singurul spațiu dedicat tinerilor din tot județul este în pericol din cauza unei inițiative care nu ține cont de necesitățile tinerilor din Suceava, se arată într-un comunicat al asociațiilor tinerilor suceveni.

„Reamintim faptul că în județul nostru, tinerii nu dispun de nicio altă infrastructură, în timp ce Ministerul Educației Naționale are prin Inspectoratul Școlar Județean, mai multe spații la dispoziție. Este șocant pentru noi să vedem cu câtă lejeritate este tratat acest subiect, în contextul în care s-au alocat sume semnificative pentru noul spațiu CCD, construit însă fără a ține cont de anumite aspecte elementare, cum ar fi distanța față de oraș sau faptul că acea locație nu este conectată la utilități. Suntem consternați de faptul că autoritățile recunosc falimentul acestei inițiative, dar nu există un plan pentru a finaliza mutarea Casei Corpului Didactic, în afară de cel care prejudiciază tinerii din județ”, se arată în comunicat.

Totodată, se precizează că în calitate de reprezentanți ai elevilor, studenților și tinerilor din județ doresc să evidențieze că în ultimii ani Ministerul Tineretului și Sportului a efectuat cu succes lucrări ample de investiții pentru reabilitarea și modernizarea acestui Centru de Tineret județean, cu locuri de cazare aflate în stadiu final de amenajare și care urmau a fi folosite de către tineri începând din acest an.

Ei adaugă că există astfel posibilitatea de a oferi tinerilor o șansă de a contribui la dezvoltarea județului prin organizarea de acțiuni adresate nevoilor lor cu posibilitatea participării acestora din întreg județul. Semnatarii consideră că aceste spații ar facilita schimburi de tineri, putând găzdui evenimente și întâlniri ale tinerilor, indiferent că acestea fac parte din structuri organizate ale elevilor și studenților, sau nu și că acest centru reprezintă punctul de plecare spre mobilizarea și sprijinirea tinerilor în procesul de dezvoltare locală.

„Suntem siderați că la nivelul județului Suceava există astfel de inițiative în contextul în care în ultimul deceniu, populația școlară a scăzut cu peste 16.000 de elevi. Refuzăm să credem că evacuarea Centrului de Tineret „Bucovina” în detrimentul Casei Corpului Didactic poate fi considerată o prioritate pentru reprezentanții ISJ Suceava. Situația la nivel național este extrem de gravă, întrucât în perioada 2013-2018 numărul tinerilor din România (în sensul Legii tinerilor nr. 350/2006, între 14 și 35 de ani) a scăzut cu 630.593, de la 5.705.341, la 5.074.748, fiind vorba de o scădere procentuală de 11,05%. Dacă există o perspectivă reală pentru o viață satisfăcătoare (chiar dacă nu este una perfectă), atunci cresc și șansele ca un tânăr să se decidă să stea acasă, sau chiar dacă va pleca într-un alt oraș să studieze la facultate, apoi să se decidă să revină. Și chiar și în contextul scăderii semnificative a populației școlare, Suceava este în prezent cel mai tânăr județ, cu o pondere de 45,3% a tinerilor din totalul populației! Potențialul acestora este enorm, însă prin astfel de măsuri, acesta este rispit”, se mai arată în comunicat.

Mobilizarea tinerilor suceveni din ultimul an realizată de către Fundația Județeană pentru Tineret Suceava și asumarea finalizării investițiilor în Centrul de Tineret “Bucovina” în acest an de către Ministrul Tineretului și Sportului oferă un mare potențial de redresare a situației, iar informațiile acumulate în urma consultărilor dintre tineri au arătat că motivația unui tânăr de a sta în Suceava nu este una strict economică, ci ține de atmosfera orașului, ce facilități oferă orașul și de partea de apartenență, să simtă că face parte din comunitatea locală prin a i se oferi șansa să se implice activ în cadrul acesteia, explică semnatarii.

„Astfel, dorim să evidențiem că reprezentanții elevilor, studenților și tinerilor din județ vor continua să întreprindă demersuri pentru ca tineri să nu fie dați afară din singurul loc destinat lor din întreg județul, ceea ce permite Ministerului Tineretului și Sportului să finalizeze investiția în Centrul de Tineret “Bucovina” cu locuri de cazare pentru tinerii din județ doritori și astfel capabili să se implice activ pentru creșterea calității vieții cetățenilor din Suceava!”, se arată în finalul comunicatului.(N.B.)

loading...