Intră acum și în grupul de
Suceveanului i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere ilegală de armă neletală supusă autorizării”.
De asemenea poliţiştii l-au identificat pe P. Dan, în vârstă de 53 ani, din municipiul Fălticeni, care deţinea ilegal la domiciliul său două arme neletale supuse autorizării. Acesta avea un pistol marca „UMAREX” de cal.4,5 mm. în stare de funcţionare şi un revolver marca ,,CROSMAN” 357 de provenienţă USA, în ambalaj original, cu ţeavă de schimb, fără serie, de cal.4,5 mm. cu dispozitiv de ochire COPERHEAD, în stare de funcţionare.
Din primele cercetări a rezultat ca armele au fost procurate de fălticenean din Canada, unde are reşedinţa şi au fost introduse în ţară în luna mai 2007, prin punctul de frontiera Otopeni, fără a fi declarate vameşilor. Acesta s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „contrabandă” şi „deţinere ilegală de armă neletală supusă autorizării”.