Pasagera unui autoturism, rănită grav în urma unui accident rutier


Intră acum și în grupul de

O femeie aflată pe scaunul de lângă şofer a ajuns în stare gravă la spital, în urma unei ciocniri cu un alt autoturism. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, la orele 18:30, la intersecţia străzilor Gării cu Ion Ştefureac, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, Ş. Calistrat, în vârstă de 75 ani, localnic, posesor al permisului de conducere pentru categoriile „BE,CE ” din anul 1978, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului la stânga şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Audi 80 condus regulamentar din sens opus de P. Petru, în vârstă de 20 ani, din comuna Pojorâta, posesor al permisului de conducere pentru categoriile „A,BE,CE” din anul 2007.
În urma impactului, Ş. Minodora, în vârstă de 58 ani, pasageră pe scaunul faţă-dreapta în primul autoturism, care purta centură de siguranţă, a fost rănită grav.
Ambii conducători auto purtau centuri de siguranţă, au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de