Reprezentanţii Transgaz, aşteptaţi la Suceava pentru a stabili detaliile tehnice privind transferul magistralelor de gaze


Intră acum și în grupul de

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat vineri, la Suceava, că reprezentanţi ai Transgaz vor veni săptămâna viitoare la Suceava pentru a discuta cu autorităţile locale detaliile tehnice privind transferul magistralelor de gaze naturale construite prin proiectul judeţean de utilităţi. Potrivit lui Videanu, acest transfer se va face printr-o formulă convenită cu Ministerul de Finanţe, astfel încât să fie compensată valoarea magistralelor de gaze. „La nivelul ministerului deja se lucrează la formula juridică, formula optimă, pentru a putea prelua cât mai repede cu putinţă”, a spus ministrul Economiei. El şi-a exprimat speranţa că transferul va fi realizat în câteva săptămâni, astfel încât Transgaz să înceapă cât mai repede efectuarea investiţiilor în continuare.

Videanu a mai apreciat că era benefic dacă Transgaz era implicat în acest proiect de la început, pentru a se evita situaţia actuală. „Cred că trebuie să facem un efort ca această asociere de la Suceava să fie un succes, pentru că astfel de proiecte trebuie încurajate. Asocierea comunităţilor reprezintă una din soluţiile de rezolvare a problemelor regionale”, a spus ministrul Economiei.

Videanu a arătat că va trebui găsită o soluţie pentru realizarea transferului magistralei, subliniind că legislaţia actuală nu permite decât transferul gratuit. „Putem găsi o formulă combinată împreună cu Ministerul Finanţelor, care a garantat în numele statului această investiţie. Cred că formulele se pot găsi, formule legale. Sigur, se poate gândi modificarea cadrului legal, astfel încât să se poată crea premisa plăţii lucrărilor efectuate până în momentul de faţă”, a mai spus Videanu. El consideră că se poate gândi, împreună cu Ministerul Finanţelor, un montaj financiar pentru această regularizare.


Intră acum și în grupul de