Anchetată penal pentru operaţiuni fictive


Intră acum și în grupul de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a confirmat rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de M. RALUCA, în vârstă de 28 ani, din municipiul Suceava, reprezentant al unei persoane fizice autorizate, pentru săvârşirea infracţiunilor de „evaziune fiscală” şi „fals în înscrisuri sub semnătură privată”. Potrivit IPJ Suceava, în sarcina acesteia s-a reţinut faptul că în perioada 2003-2007, în calitate de reprezentant al persoanei fizice autorizate, a evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale şi a înregistrat operaţiuni fictive, cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 4.738 lei bugetului consolidat al statului, nerecuperat până în prezent.

În cauză vor fi continuate cercetările faţă de M. RALUCA pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.


Intră acum și în grupul de