Intră acum și în grupul de
De la începutul anului şi până în prezent, poliţiştii de frontieră suceveni au ridicat în vederea confiscării, de la mai mulţi cetăţeni români şi ucraineni, 107.020 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de aproximativ 458.614 lei, ce urmau să fie comercializate pe piaţa neagră în vederea obţinerii de profit ilicit.
„Cei care pun la încercare vigilenţa poliţiştilor de frontieră şi lucrătorilor vamali folosesc cele mai inventive metode pentru a introduce ţigări în România. Astfel s-au descoperit ţigări ascunse în locaşuri special amenajate din autoturisme, în special în rezervorul de combustibil, în portiere, sub banchete, sub preşuri, în spatele farurilor, în tetiere, în dublura aripelor din spate precum şi în roata de rezervă. S-au mai descoperit ţigări ascunse în saci cu tărâţe, zahăr sau făină, în canistre de metal, sub plăci de polistiren, în ambalaje de carton şi chiar înfăşurate pe corpul persoanei. Fiind întrebate de provenienţa ţigărilor, persoanele în cauză au declarat că le-au cumpărat din Ucraina şi urmau să le revândă în România la un preţ mai mare în vederea obţinerii de profit” precizează purtătorul de cuvânt al IJPF Suceava, subcomisar Ilie Poroh-Seriţan, cu menţiunea că, în toate cazurile, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele depistate au fost sancţionate contravenţional conform legilor în vigoare.
Acesta a precizat şi două cazuri mai recente. Astfel, duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind cu un microbuz marca “Volkswagen”, Ş. Mariana, în vârstă de 41de ani, domiciliată în municipiul Dorohoi- judeţul Botoşani, iar în urma controlului amănunţit asupra persoanei şi bagajelor, s-au găsit ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în saci cu zahăr şi făină, sub banchete, disimulate în bagaje precum şi înfăşurate pe corp, cantitatea de 680 pachete de ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană.
Bunurile, în valoare de 2795 lei, au fost reţinute în vederea confiscării de către organele vamale, iar Ş..Mariana a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5000 lei.
Luni, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret au executat o misiune în zona de responsabilitate, ocazie cu care l-au depistat pe B. Marin, în vârstă de 32 de ani, care depozita în toaleta unei parcări, cantitatea de 450 pachete de ţigări marca „ Ronson”, fără documente legale de provenienţă. Acesta a declarat poliţiştilor de frontieră că a cumpărat ţigările de la mai mulţi cetăţeni ucraineni pe care nu-i cunoaşte şi intenţiona să le comercializeze în piaţa oraşului Siret, în vederea obţinerii de profit.
Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei, iar ţigările în valoare de 1845 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Intră acum și în grupul de