Ardere necontrolată, în comuna Fundu Moldovei


Intră acum și în grupul de

Detaşamentul de Pompieri Câmpulung Moldovenesc împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Fundu Moldovei şi lucrători ai Ocolului Silvic Fundu Moldovei au intervenit joi, după-amiază cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată de pe un teren aparţinând lui Gavril A., din comuna Fundu Moldovei.

Potrivit ISU „Bucovina” Suceava, incnediul a fost semnalat la ora 15:08, iar la sosirea gărzii de intervenţie ardea vegetaţia uscată existând pericolul de propagare la fondul forestier învecinat.

Flăcările au fost stinse la ora 16.50, în limitele găsite., fiind distrusă vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de aproximativ 4 ha.
Pompierii au salvat fondul forestier învecinat, în valoare de 10.000.000 lei.
Incendiul a avut drept cauză folosirea focului deschis, lăsat nesupravegheat, pentru igienizarea terenului.


Intră acum și în grupul de