Trei incendii în ajun de Paşti

În ajunul Sărbătorilor Pascale, pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Bucovina” Suceava au stins trei incendii. Prin serviciul 112, la ora 02:35 a fost anunţat un incendiu la gospodăria lui Mihai B., în comuna Bilca. Astfel, Garda de Intervenţie Vicovu de Sus împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bilca au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea focului. La sosirea gărzii de intervenţie, ardea o magazie construită din lemn, cu acoperiş din şindrilă, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi alte locuinţe învecinate.

Incendiul a fost lichidat la ora 03:31, în limitele găsite, fiind distrusă de flăcări magazia, pe o suprafaţă de 30 mp, mobilier şi materiale textile aflate în interior şi s-a degradat un frigider. Pagubele au fost estimate de proprietar la cca 7.000 lei.
Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit favorizat de către un cablu electric defect. Pompierii au salvat casa de locuit şi locuinţele învecinate, în valoare de 250.000 lei.

La ora 09:36 a fost a anunţat un incendiu în localitatea Humoreni, astfel că Garda de Intervenţie Solca împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Comăneşti au intervenit cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Mugurel M.P., în satul Humoreni, comuna Comăneşti.

Când pompierii au ajuns la faţa locului, ardea acoperişul unei magazii, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi o locuinţă învecinată.
Focul a fost stins la ora 10:40, în limitele găsite, dar a ars acoperişul magaziei pe o suprafaţă de circa 12 mp şi s-au degradat pereţii, pagubele fiind estimate la 1.000 lei.
Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a izbucnit din cauza jarului sau scânteilor, purtate de vânt, provenite de la un foc făcut în aer liber şi lăsat nesupravegheat.
Pompierii au salvat casa de locuit şi locuinţa învecinată, în valoare de circa 20.000 lei.

Prin serviciul 112, la ora 11:06 a fost anunţat un incendiu în comuna Buneşti, la gospodăria lui Costică D.. Pentru localizarea şi stingerea focului a intervenit Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, cu două autospeciale, iar la sosirea acestora ardea acoperişul locuinţei, acoperişul adăpostului de animale şi un depozit de furaje, existând pericolul de propagare la un ansamblu de locuinţe şi anexe aflate în aceeaşi curte.
Incendiul a fost stins la ora 13:20, în limitele găsite, arzând aproximativ 110 mp din acoperiş, depozitul de furaje pe o suprafaţă de aproximativ 63 mp şi 3 tone de furaje şi s-au degradat pereţii casei de locuit. Pagubele au fost estimate de proprietar la 15.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit prin efect termic din cauza coşului de fum neprotejat faţă de materiale combustibile.
Pompierii au salvat 3 bovine şi casa de locuit, în valoare de circa 30.000 lei.