Comisarii de mediu au distribuit pliante picnicarilor, în zilele de Paşti


Intră acum și în grupul de

Inspirată după ghidul ecoturistului, Regionala NE a Gărzii de Mediu Suceava a distribuit pe timpul Sărbătorii Pascale, prin cele şase comisariate judeţene, fluturaşi publicitari ce conţin „cele 10 reguli de aur” ce trebuie respectate de fiecare cetăţean aflat la picnic. „Patrule formate din comisari judeţeni şi echipaje ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, jandarmi sau poliţişti comunitari i-au verificat pe cei aflaţi la picnicuri dacă ştiu ce trebuie făcut cu deşeurile rezultate în urma meselor câmpeneşti. Înainte de Paşti, toate administraţiile locale din cele 6 judeţe au fost atenţionate să amenajeze grătare pe picior în locuri speciale şi să verifice în zonele de agrement dacă este necesară suplimentarea recipienţilor pentru colectarea deşeurilor. Au existat şi cazuri în care containerele nu au fost suficiente, iar societăţile de salubrizare au intervenit pentru ecologizare”, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, comisarul-şef regional, Diana Croitoru.

Aceasta a precizat că cele 6 comisariate judeţene, respectiv din Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui au tipărit aceleaşi mesaje, grafica fiind aleasă de fiecare în parte, după propria concepţie.

Comisarul-şef regional a menţionat că pe data de 7 mai, cele 6 comisariate judeţene vor raporta rezultatul acţiunilor, după ce se va încheia şi miniconcediul de 1 Mai, perioadă în care se aşteaptă, de asemenea, ca cetăţenii să iasă la picnicuri.

Diana Croitoru a mai adăugat că singurul eveniment major ce a apărut la nivelul regionalei, de Sărbătoarea Pascală a fost un incendiu, pe data de 19 aprilie, în prima zi de Paşte, la ora 22:30, înregistrat în judeţul Neamţ, pe platforma industrială administrată de firma Ecolis, ce are ca activitate stocarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase. „Ne-a fost teamă de deşeurile periculoase, dar din fericire au ars doar resturi textile”, a ţinut să precizeze comisarul regional.


Intră acum și în grupul de