Şefii instituţiilor deconcentrate din judeţ, în stand-by


Intră acum și în grupul de

În timp ce unii şefi de instituţii descentralizate din judeţul Suceava aşteaptă pregătiţi să participe la un nou concurs pentru post, alţii au demisionat încă dinainte să primească notificările privind înlocuirea din funcţie.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava, Petrea Dulgheru, a declarat că nu a primit până vineri la prânz notificarea de înlocuire din funcţie, dar că se aşteaptă să o primească şi a arătat că va participa la concursul organizat pentru ocuparea postului de director coordonator. „Cred că voi putea face un proiect fezabil”, a spus Dulgheru, care consideră că prin ceea ce a realizat în ultimii patru ani la DSV Suceava a dovedit că este un bun conducător al instituţiei.

La rândul său, şeful ISJ Suceava, Petru Carcalete, a declarat că nu a primit o notificarea de înlocuire din funcţie şi că nici nu se aşteaptă să primească. El a spus că dacă va fi nevoie să ocupe din nou postul de conducere, se va prezenta la concurs. „Merg la concurs. Sunt obişnuit cu astfel de concursuri”, a subliniat Carcalete.

Şeful DGFP Suceava, Petrică Ropotă, a declarat că a fost înştiinţat, vineri, că postul pe care îl ocupă s-a desfiinţat. El a spus că va participa la concursul ce va fi organizat pentru funcţia de conducere a DGFP Suceava întrucât are un proiect managerial foarte bun care s-a dovedit, în ultimii patru ani, că este funcţional.

Pe de altă parte, doi directori de instituţii deconcentrate, Robert Marian, de la Casa de Pensii şi Constantin Şuvăr, de la AJOFM, şi-au înaintat demisiile din funcţiile de conducere înainte de a le fi transmise notificările.

Reamintim că la ITM Suceava, fostul director al instituţiei, Mihai Airinei, a demisionat în urmă cu o lună, menţionând că vrea să lase locul liber pentru o persoană agreată de actuala putere guvernamentală, conducerea instituţiei fiind asigurată, interimar, de inspectorul şef adjunct, Dorin Mihăilă.

Constantin HarasimLa Garda de Mediu Suceava, fostul şef, Constantin Harasim, a demisionat de asemenea din funcţie, în locul său fiind numită în urmă cu două săptămâni, Adriana Iordache.

Preşedintele-director general al CAS Suceava, Cristina Iordăchel, nu a primit încă notificarea privind înlocuirea din funcţie. Ea a fost numită în această funcţie în data de 6 aprilie 2009 în urma unui concurs.

Şeful Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava, Romică Andreica, care a câştigat concursul în urmă cu două săptămâni, urmează să primească numirea în funcţie luni.

Majoritatea şefilor de instituţii deconcentrate din judeţul Suceava vor rămâne în funcţie potrivit înţelegerii între reprezentanţii suceveni ai PSD şi PD-L, doar PSD urmând să mai propună şefi pentru DADR, ITM, AJOFM sau Casa Judeţeană de Pensii.


Intră acum și în grupul de