Scandal între mai mulţi romi din Dorneşti


Intră acum și în grupul de

Scandalul care a avut loc între mai mulţi romi din Dorneşti s-a încheiat cu reţinerea a doi dintre aceştia. Potrivit IPJ Suceava, duminică, la ora 07.15, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Dorneşti au fost sesizaţi de către B. Ştefan, în vârstă de 51 ani, din comuna Dorneşti, despre faptul că la locuinţa lui, s-au deplasat L. Constantin, în vârstă de 27 ani şi L. Marcel, în vârstă de 31 ani, împreună cu concubinele lor, toţi localnici, care i-au distrus mai multe geamuri, uşa de la acces şi i-au agresat atât pe el cât şi pe membrii familiei.

Anterior, respectiv în ziua de 25.04., B. Ştefan şi L. Constantin, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict mai vechi, în timp ce se întorceau cu căruţele de la cimitir, ajungând în faţa bisericii ortodoxe din centrul comunei Dorneşti, s-au încăierat, lovindu-se reciproc, fiind despărţiţi de membrii familiilor lor.

În zonă au intervenit mai muţi lucrători ai DPIR pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. În urma probatoriului administrat până în prezent, în cauză s-a dispus măsura reţinerii pe bază de ordonanţă a învinuiţilor B. Ştefan şi L. Constantin pentru săvârşirea infracţiunilor de „ultraj contra bunelor moravuri”, „distrugere” şi „loviri şi alte violenţe”, cei doi fiind prezentaţi luni, Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunerea de arestare preventivă.


Intră acum și în grupul de