Acasă Actualitate A intrat în şanţ ca să evite tamponarea cu maşina din faţă

A intrat în şanţ ca să evite tamponarea cu maşina din faţă


Intră acum și în grupul de

Pe drumul naţional DN 2E, pe raza comunei Cornu Luncii, marţi, în jurul orei 14:50, a avut loc un accident de circulaţie. Potrivit IPJ Suceava, M. Vasile, de 47 ani, din comuna Dolheştii Mari, a declarat că în timp ce conducea un autoturism, în faţa sa se afla un alt autoturism, care a frânat brusc, iar pentru a evita impactul, a virat stânga de volan şi s-a răsturnat în şanţ.

Acesta a mai declarat că în autoturism se mai afla o persoană de sex feminin, a cărei identitate nu o cunoaşte, care a părăsit locul accidentului, înainte de sosirea poliţiei, declarând că nu a suferit vătămări corporale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.



La ora 16:15, Poliţia Municipiului Suceava a fost anunţată despre faptul că la Spitalul Judeţean Suceava s-a prezentat B. Anişoara, de 47 ani localnică, care a declarat că a fost implicată într-un accident rutier pe raza localităţii Cornu Luncii. Aceasta a fost examinată clinic şi i s-a stabilit diagnosticul de „traumatism cranio-cerebral şi contuzie regiune parietală stânga”, necesitând pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version