Apel fals la 112 privind o presupusă sechestrare și viol la Izvoarele Sucevei. Apelanții, după o noapte de beție, au vrut să vadă în cât timp îi va depista poliția. A fost nevoie de doar patru ore


Intră acum și în grupul de

Un număr de 32 de polițiști au fost mobilizați pentru cercetarea unui caz de sechestrare și viol în Izvoarele Sucevei care s-a adeverit a fi o farsă.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, joi dimineața la ora 05:37, o femeie a sunat la 112 pretinzând că a fost sechestrată şi violată. Apelul s-a adeverit a fi o farsă pentru a vedea când de repede pot ajunge polițiștii la domiciliul femeii și concubinului său.

Potrivit sursei citate, o persoană de sex feminin care și-a dat numele M. M., a sesizat prin intermediul unui apel de urgență la 112, că în dimineața aceleiași zile a fost luată cu forța din comuna Izvoarele Sucevei şi urcată într-o mașină de teren de culoare neagră, marca Toyota, de către o persoană care ar avea numele C. D., iar la momentul efectuării apelului  se află într-un beci unde este sechestrată și violată. Ulterior apelanta, la 112, a mai precizat ca a fost legată la ochi când a fost luată cu forța și nu știe cine este persoana care a răpit-o.

La ora 08:15 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc dosar penal, în care s-au început cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”lipsire de libertate” și viol.

În urma activităţilor specifice desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc cu sprijinul celor de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Suceava şi al Poliţiei Oraşului Vicovul de Sus, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la ora 09:40 a fost identificat atât imobilul din care a  fost efectuat apelul la SNUAU 112, cât şi deţinătorul postului telefonic de pe care s-a efectuat apelul.

Din primele verificări efectuate a rezultat că faptele reclamate prin apelul de urgenţă nu există, în cauză fiind vorba de o farsă.

Proprietarul numărului de telefon, în persoana numitului Z. V. a arătat faptul că în data de 28.08.2019, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria pe rit vechi, a consumat împreună cu mai multe persoane, băuturi alcoolice, la domiciliul său, iar în jurul orelor 05:00 au  vrut să facă o farsă pentru a vedea în cât timp se va prezenta poliţia la domiciliul lor.  Apelul a fost efectuat de către concubina acestuia, numita H. M. care s-a prezentat ca fiind M. M., iar după ce a discutat cu ofiţerul de serviciu de la IPJ Suceava, a închis telefonul, ulterior neputându-se lua legătura cu aceasta.

Pentru soluţionarea cauzei şi pentru înlăturarea posibilei stări de pericol semnalate, au fost mobilizaţi un număr de 25 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Serviciului de Investigaţii Criminale de la I.P.J. Suceava şi  Poliţiei Oraşului Vicovul de Sus, precum şi un număr de șapte poliţişti  de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei.

În cauză urmează ca persoana care a efectuat apelul la SNUAU 112 să fie sancţionată contravenţional, iar după definitivarea cercetărilor în dosarul  penal să fie dispusă o soluţie procedurală.


Intră acum și în grupul de