Doi șoferi băuți au fost prinși noaptea în traficul sucevean. Unul a ajuns în arest


Intră acum și în grupul de

Doi bărbați, care au condus în stare de ebrietate, au fost depistați în trafic în noaptea de marți spre miercuri.

Potrivit IPJ Suceava, în jurul orei 00.10, pe DJ 209G din comuna Straja, a fost oprit pentru control un moped condus de un bărbat de 31 de ani din comuna Brodina.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar mopedul figurează ca fiind radiat din data de 20.09.2012 din Italia.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, „punerea în circulație a unui vehicul neînregistrat” şi „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”,conducătorul mopedului fiind reținut de polițiștipentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Peste aproximativ o oră, în comunei Udeşti a fost depistat încă un șofer băut. Autoturismul bărbatului de 33 de ani a fost oprit pentru control, în timp ce acesta circula pe un drum comunal neclasificat de pe raza localității menționate.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sursa citată menționează că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de