Un şofer beat s-a răsturnat cu maşina pe terasamentul căii ferate


Intră acum și în grupul de

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un şofer s-a răsturnat marţi seară, cu maşina pe terasamentul căii ferate. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, în jurul orelor 19.50, pe drumul naţional DN 2H în afara localităţii Gălăneşti, B. Marcel, în vârstă de 37 ani, din municipiul Rădăuţi, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă, după care s-a răsturnat pe terasamentul căii ferate.

Bărbatul s-a ales cu răni, iar pentru vindecare are nevoie de 10 zile îngrijiri medicale. Victima a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto nu purta centura de siguranţă.


Intră acum și în grupul de