Un număr de 362 de candidați suceveni au promovat Examenul Național de Bacalaureat în sesiunea de toamnă 2019. Cea mai mare nota, 8.73, a fost obținută de o absolventă a Colegiului Național “Ștefan cel Mare” Suceava

Ministerul Educației Naționale a publicat, marți, rezultatele candidaților la Bacalaureat- sesiunea August-Septembrie 2019, înainte de soluționarea contestațiilor.
Potrivit datelor publicate de MEN, în județul Suceava au fost declarați reușiți 362 de candidați la Bacalaureat. 


Cea mai mare medie, 8,73, a fost obținuta de o absolventă a Colegiului Național “Ștefan cel Mare” Suceava, de la specializarea Științe sociale.
Următorii în ordinea mediilor obținute sunt doi absolvenți de la Colegiul “Alexandru cel Bun” Gura Humorului de la specializarea Tehnician în activități economice, și de la Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc,specializarea Tehnician ecolog și protecția calității mediului, care au obținut media 8,43. 

În sesiunea August-Septembrie 2019 a Examenului Național de Bacalaureat s-au înscris 1.630 de candidați din județul Suceava, dar au absentat  433 de candidați.

Dintre cei prezenți, doar 362 de candidați au reușit să obțină cel puțin media 6 la probele scrise pentru a promova acest examen.


Conform Calendarului examenului de Bacalaureat, contestațiile se depun în cursul zilei de 3 septembrie, în intervalul orar 12,00-16,00, în perioada 3-6 septembrie este prevăzută soluționarea acestora, iar rezultatele finale se vor afișa în data de 7 septembrie.
(LB)

loading...