Alegerile europarlamentare, „în grija” a 380 de jandarmi suceveni


Intră acum și în grupul de

Un număr de 378 de jandarmi suceveni vor acţiona pe teritoriul judeţului pentru buna desfăşurare a alegerilor europarlamentare. „Premergător şi pe timpul alegerilor pentru Parlamentul European, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava acţionează pentru buna desfăşurare a acestora, atât prin adoptarea unor măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică cât şi prin paza şi protecţia unor secţii de votare din judeţ. Premergător desfăşurării alegerilor, pe lângă măsurile adoptate pe timpul manifestărilor cu caracter electoral, jandarmii executa misiuni de pază a transportului, către judeţul Suceava, a buletinelor de vot necesare desfăşurării procesului de vot”, precizează purtătorul de cuvânt al IJJ Suceava, căpitan Bogdan Cornaci.

Potrivit acestuia, în ziua de 7 iunie a.c., 176 de lucrători ai I.J.J. Suceava vor asigura măsurile de ordine la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană, precum şi la un număr de 95 de secţii de votare din 36 de localităţi ale judeţului. Concomitent cu executarea misiunilor permanente ale inspectoratului, 152 de lucrători -patrule de ordine, echipaje auto, rezerve de intervenţie, vor menţine ordinea şi siguranţa publică, fiind pregătiţi să intervină în cazul producerii unor fapte antisociale în apropierea secţiilor de votare. Jandarmii vor acţiona pentru prevenirea producerii oricăror incidente care ar putea periclita exercitarea în condiţii de siguranţă a dreptului la vot, pentru împiedicarea desfăşurării oricărei activităţi care ar putea influenţa opinia alegătorilor şi vor urmări respectarea prevederilor legale în acest sens.

De asemenea, un număr de 50 de ofiţeri şi subofiţeri din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni vor asigura paza şi măsurile de ordine la un număr de 25 de secţii de votare din municipiul Fălticeni şi comunele apropiate.

La nivel naţional, peste 10.000 de jandarmi vor asigura paza secţiilor de votare, precum şi măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona acestora, în vederea desfăşurării în condiţii de normalitate şi siguranţă civică a alegerilor pentru Parlamentul European, dar şi a campaniei electorale.

Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 11 din 25.02.2009, pe timpul desfăşurării alegerilor europarlamentare, Jandarmeria Română a primit competenţe legale similare Poliţiei Române, în domeniul constatării faptelor de natură contravenţională.

Astfel, potrivit actului normativ menţionat, ofiţerii şi subofiţerii jandarmi pot să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni contravenţionale, cuprinse între 1.000 şi 10.000 de lei, pentru nerespectarea faptelor prevăzute de Legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European.


Intră acum și în grupul de