Romsilva și Asociația Let’s Do It, Romania! invită cetățenii cu spirit civic să ajute la ecologizarea unor perimetre forestiere. Campania are loc concomitent în toată țara și în alte peste 100 de state


Intră acum și în grupul de

România se alătură celor peste 100 de țări care fac curățenie în aceeași zi, 21 septembrie, pentru ecologizarea unor perimetre forestiere și promovarea unui stil de viață sănătos.

Potrivit Directorului General al Regiei Naționale A Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, ecologizările vor avea loc peste tot în țară, inclusiv în județul Suceava.

Potrivit unui comunicat al Romsilva, în data de 21 septembrie 2019, Regia Națională a Pădurilor, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Ministerul Apelor și Pădurilor, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) și Asociația Let’s Do It, Romania!, desfășoară la nivel național acțiunea “Mișcare pentru un mediu curat”, alăturându-ne astfel, campaniei ,,Ziua de Curățenie Națională”.

Cu această ocazie, „Vă invităm să ne fiți alături în acest demers, la care vor participa ca voluntari tineri și sportivi, elevi și profesori, conducători ai unităților administrative teritoriale, în special primari, funcționari publici și reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, Ministerului Apărării Naționale, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și angajați ai unor companii private”, arată comunicatul Romsilva.

Locațiile în care se va acționa în pădurile de stat se comunica prin coordonatorii județeni stabiliți de Regia Naționala a Pădurilor-Romsilva și Asociația Let’s Do It, Romania!, iar coordonatele GPS ale punctelor cu acțiuni de ecologizare sunt comunicate public și pot fi consultate aici.

Sunt așteptați toți cetățenii care asumă un spirit civic și responsabil, acțiunea având ca scop și educarea populației pentru comportament responsabil față de mediu!”, transmite Romsilva.


Intră acum și în grupul de