Un grup infracțional organizat specializat în trafic de migranți a fost destructurat de Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și procurorii DIICOT Suceava


Intră acum și în grupul de

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava au destructurat, în data de 25 septembrie 2019,  un grup infracțional organizat specializat în trafic de migranți în zona de frontieră verde cu Ucraina.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, membrii grupării, în conivență cu cetățeni ucraineni preluau din zona de frontieră migrați de origine asiatică care trecuseră fraudulos granița, după care îi călăuzeau, îi adăposteau și îi transportau spre gări/autogări pentru a se deplasa cu mijloace de transport în comun în București, de unde aceștia urmau să se deplaseze în state din vestul Europei.

Sursa precizează că în cauză au fost efectuate un număr de cinci percheziții domiciliare pe raza județului Suceava fiind puse în aplicare un număr de patru mandate de aducere față de membrii grupului infracțional organizat.

Trei din membrii grupării au fost reținuți după care au fost prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă, propunere care a fost admisă fiind dispusă arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Un alt membru al grupării a fost supus măsurii controlului judiciar.


Intră acum și în grupul de