Mandat european de arestare pentru o faptă comisă în urmă cu 12 ani


Intră acum și în grupul de

Pe numele unui sucevean a fost emis un mandat european de arestare la 12 ani de la comiterea faptei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Suceava, Rodica Neagu-Dumitrescu, pe data de 3 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat Curţii de Apel Suceava propunerea de luare a măsurii arestării lui M. Dănuţ-Mihai, din judeţul Suceava, pe baza semnalării dispuse în baza mandatului european de arestare emis de către Procuratura din Neuruppin -Germania în data de 03.03.2009, pentru săvârşirea infracţiunii de furt agravant, pedeapsa maximă fiind de 10 ani închisoare.

Astfel, pe data de 30.05.1997, conform unui plan stabilit în comun, suceveanul şi alţi trei complici au intrat într-un supermarket în Oranienburg, chiar înainte de ora 19.00. Întâi au plasat trei sticle de bere şi o sticlă de vin pe banda de transport a cumpărăturilor de la casă. În timp ce înmânau o sumă de bani pentru plata băuturilor, unul din infractori a pulverizat un spray cu gaz iritant în ochii casierului. După aceea au ridicat capacul casei de unde au furat 2.951,71 mărci germane şi au fugit din magazin.

Curtea de Apel Suceava a dispus arestarea lui M. Dănuţ-Mihai, împotriva căreia s-a emis la data de 3 martie 2009 un mandat european de arestare de către Procuratura din Neuruppin şi cu privire la care s-a înaintat mesaj de urmărire internaţională de către INTERPOL Wiesbaden, pe o durată de 5 zile.

Completul de judecată a stabilit un nou termen pentru judecarea cauzei la data de 05.06.2009, ora 12.00, iar suceveanul poate înainta o cerere de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.


Intră acum și în grupul de