Un fălticenean băut și-a bătut soția după care a plecat cu mașina deși nu are permis și a intrat într-un stâlp de iluminat public

Un bărbat din Fălticeni este cercetat în două dosare penale după ce, sâmbătă seara, fiind băut, și-a bătut soția, iar apoi a plecat cu mașina prin oraș și a intrat într-un stâlp.

Potrivit cercetărilor polițiștilor, bărbatul, în vârstă de 35 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a lovit-o pe soția sa, în vârstă de 31 de ani, cu palma, în zona feței.

Imagine ilustrativă

Aceasta a fost transportată la Spitalul municipal Fălticeni unde a fost diagnosticată cu „hematom ochi drept-agresiune, stare de ebrietate”.

După agresiunea comisă asupra soției sale, el s-a urcat la volanul autoturismului marca VW Golf, pe care l-a condus pe str. Botoșanilor din Fălticeni, iar la intersecția cu str. Domnească, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.

 Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul municipal Fălticeni în vederea prelevării de probe biologice de sânge.

În urma verificărilor efectuate în baza de date s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.

 El este cercetat în două dosare penale pentru ,,violență în familie”, „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. (N.B.)

loading...